Psihoterapeut Mariana Ionica

      Psihoterapeut Mariana Ionica

              Psihoterapie, consiliere si dezvoltare personala

DEPRESIA LA VARSTA A TREIA

 

Depresia este o realitate nu doar a vârstei a treia, dar parcă în cadrul nici unei alte categorii de vârstă ea nu este trăită cu atât de mult dramatism. Ruşinea, depresia, sau un sens al nevredniciei pot rezulta din încercarea de a se conforma unui ideal cultural mai degrabă greşit înţeles, potrivit căruia orice pierdere a funcţionalităţii devine umilitoare. Pentru mulţi bătrâni, bărbaţi sau femei, a trebui să ceară ajutorul este privit ca o dovadă de slabiciune. “Nu vreau să fiu o povară pentru nimeni”, una dintre frazele cel mai frecvent auzite din gura batrânilor, are un substrat ascuns, pentru că, a clama cu forţă : “Pot să o fac de unul singur” pare să fie ceea ce aşteaptă de la bătrânii săi societăţile şi culturile cu orientare predominant individualistă, competitivă. 

 

Pacientul depresiv se retrage din lume, refuzând-o şi refuzând a se mai dărui pe sine lumii.  Relaţiile cu lumea suferă un proces de disoluţie, pentru că tot ce vine dinspre lume îi produce acum suferinţă. Conversaţiile, veselia, cuvintele, dor; chiar şi lumina ajunge să doară. În cazurile grave, el întoarce complet spatele lumii, cufundându-se într-un adevărat hău interior: propriul suflet, în care nu mai există acum decât întuneric şi suferinţă. Şi astfel poate ajunge sa fie neînţeles, dezaprobat, şi respins chiar şi de persoanele apropiate, riscând să piardă ceea ce îi este de fapt indispensabil acum şi îl poate salva: iubirea, căldura şi suportul celor dragi.

 

În plus, pe parcursul vieţii, capacităţile psihoenergetice scad în mod constant, tinzând să se epuizeze. Posibilitatea fiinţei umane de a răspunde prin adaptare evenimentelor vieţii cotidiene şi factorilor de mediu, se reduce şi ea constant. Astfel, persoana de vârsta a treia ajunge să se descopere fragilizată în faţa vieţii. Aceste elemente precum şi cele care ţin de modificările psihofiziologice inerente vârstei, fac ca, în cazul persoanelor de vârsta a treia care prezintă o suferinţă depresivă, intervenţia terapeutică să necesite o abordare nuanţată, multinivelară.

 

Importanţa” bolii poate fi amplificată, dacă izolarea care o însoţeşte uneori înlocuieşte alte surse care dau “sens” şi ajută persoana vârstnică să se autodefinească. Cei foarte în vârstă, se bucură de obicei de puţină putere de influenţă, şi societatea are aşteptări reduse de la ei. Aşa se face că boala este acaparatoare, în continuă schimbare, “umple tot timpul”, ajunge să dea sens prin chiar existenţa ei. Poate fi  dificil, în vârstă fiind, să rezişti în aceste condiţii bolii, să refuzi asumarea rolului de bolnav sau să rezişti tentaţiei de a exploata boala pentru a obţine atenţie.  

 

Pe de altă parte, oamenii sunt diferiţi, şi deşi putem spune că există o legătură între a fi în vârstă şi a fi bonav, nimic de pe fata Pământului nu ne poate spune că orice persoană în vârstă se va îmbolnăvi, şi nici că o boală sau problemă de sănătate survenită la vârsta a treia, este de nevindecat. În plus, pentru unii vârstnici, a consulta un doctor, sau un psiholog poate fi chiar reconfortant şi securizant, fără să ajungă ca prin asta să se identifice cu rolul de bolnav .

 

Există o veche concepţie, încă îmbrăţişată de mulţi,  potrivit căreia oamenii sunt rezistenţi la schimbare, deoarece tind să repete moduri de a fi vechi şi familiare. Dar, studiile recente din domeniul neuroştiintelor, în special cele în legătură cu neuroplasticitatea, susţin altceva, şi anume faptul că schimbarea este posibilă în orice moment şi la orice vârstă. Perspectiva actuală asupra creierului este aceea că acesta se dezvoltă şi se menţine creând celule noi, ceea ce contrazice credinţa imbrăţişată până în prezent potrivit căreia persoanele în vârstă trebuie să se aştepte la o deteriorare mentală graduală, pe măsura morţii celulelor neuronale. Astfel încât cuvântul de ordine în cercetarea asupra creierului este “neuroplasticitate”, şi cercetătorii încep să exploreze dezvoltarea in locul deteriorării, în cazul persoanelor în vârstă.

 

Psihoterapia poate declanşa,  în cazul persoanelor de vârsta a treia un adevărat proces al reinventării de Sine, mai ales în cazul acelor persoane în vârstă care nu au avut anterior posibilitatea sa-şi exprime întregul potenţial creativ. S-au dovedit utile o gamă largă de tehnici,  provenind din abordări terapeutice diferite, care reuşesc să se completeze, şi să se integreze în mod fericit. Terapia ocupaţională, artterapia, meloterapia, terapiile umaniste, terapiiile cognitive comportamentale, par să se constituie într-o alternativă viabilă de tratament în cazul persoanelor de vârsta a treia afectate de depresie. Rezultatele pozitive se observă nu numai în ameliorarea sau chiar anularea dispoziţiei depresive, ci şi în ceea ce priveşte efectele altor afecţiuni, de obicei cronice, care sunt o caracteristică a pacienţilor de vârsta a treia, dar mai ales în recâştigarea stimei de sine, a încrederii, a dorinţei de implicare, de “a face lucruri”, de a trăi frumos şi “cu sens”.  

 

Închei în această notă, privind cu încredere şi optimism spre viitor, şi exprimând credinţa că dacă sunt ajutaţi, deşi aflaţi în amurgul vieţii, oamenii vor putea continua să facă ceea ce făceau şi până acum, vor putea învăţa ceva nou, sau îşi vor descoperi talente si abilităţi noi. Alţii vor alege poate să desfăşoare o activitate în slujba celorlalţi, o activitate de voluntariat prin care să-i ajute pe alţii, sau pur şi simplu îşi vor plimba din nou nepoţii în parc, zâmbind.

 

 

Blog Stats

  • Total posts(22)
  • Total comments(12)

Forgot your password?